marți, 9 aprilie 2013
catifea
Catifelata plapuma a vietii imi zgarie fata ce pare sorbita din ce in ce mai mult de viata.
Toti cer ceva de la mine si eu nu le pot da.
Asteptarile prea mari ma fac sa renunt atunci cand sunt la un pas sa reusesc.
Sunt in cautare de lucruri ce nu exista. Asta e rau, imi trebuie distragere.
Eu vreau ce nu vrea nimeni si vreau ce nu vor toti.Ma zgarie catifeaua si mai tare, brazda usor urme.
Vreau sa gasesc fantana tineretii, ca sa pot trai vesnic, sa pot cugeta vesnic la ceea ce mi-as fi dorit sa fac dar nu am facut.
Totul e rece si nu inteleg de ce, nu inteleg de ce nu ma pot culca mai devreme desi imi e somn.
De fapt stiu de ce: incerc sa aman venirea zilei de maine.
Mi-e frica sa mai spun ce simt pentru ca mi-e frica sa mai pierd.
Frica e ceva ce ma opreste mereu. Oare ma opreste sa gasesc ceea ce caut? Sau sa realizez ceea ce vreau cu adevarat?
Pana la urma nu inteleg ce e important pe lumea asta. Catifeaua ma zgarie desi catifeaua e catifelata.
Voi credeti in destin? Eu cred ca il influentez, mai ales pe al celorlalti. E rau, am o povara pe umeri in acest fel, as prefera sa am si eu destin influentat... dar nu se poate.
Mi-e somn.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Nu te mai complica. Destinul ni-l facem singuri si intr-adevar se poate intampla sa-l influentam pe-al altora. Eu zic sa nu-ti fie frica, dar nici nu-ti asuma riscuri in acelasi timp.
RăspundețiȘtergerecum poti sa faci asta? sa nu iti asumi riscuri ?
RăspundețiȘtergereMi-am asumat mult prea multe riscuri pentru nimic. Asa ca prefer sa nu-mi mai asum deloc.
RăspundețiȘtergere