Bec palpait lumineaza camera alba
In timp ce eu leg o sfoara neagra
In jurul la gat eu o fac cravata
Cu nod triplu est sa o tina legata
Pregatesc scaunelul pregatesc si hartia
Sa scriu pe ea sa-mi definesc fericirea
Mai numar odata ma hotorasc
Ies pe geam afara stau si privesc
E oare aceasta decizia buna
Sa plec din aceasta lume cruda
Nu am nimic de lasat in urma
Dar nici nimic nu ma asteapta dupa
Dau funa sub lustra o trec pe deasupra
Ma pun sus pe scaun ma mai gandesc asupra
Mortii reale din mintea bolnava
La moartea reala din camera goala
O fac pan' la urma si sar de pe scaun
O gura de aer si ma strange streangul
Degeaba ma zbat degeaba tremur
Ca doamna cu coasa e deja in centru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu